Pregătire Strategică pentru CONVEX-3 (2025)
În data de 11 iunie 2025, a avut loc Workshopul pentru controlori și evaluatori dedicat exercițiului internațional CONVEX-3 (2025), organizat la sediul CIPRIERN din București și în format hibrid. Evenimentul a reprezentat o etapă esențială în pregătirea echipelor naționale implicate în planificarea și desfășurarea acestui exercițiu de mare amploare.
Workshopul a reunit controlorii și evaluatorii desemnați la nivel național, într-un cadru colaborativ menit să întărească coerența, coordonarea și înțelegerea rolurilor din timpul exercițiului. Participarea activă a fost posibilă atât fizic, cât și online, pentru a asigura o acoperire largă și un acces facil al tuturor specialiștilor implicați.
Pe parcursul zilei, participanții au beneficiat de un training dedicat responsabilităților controlorilor și evaluatorilor, fiind prezentate metodologiile și instrumentele utilizate în cadrul exercițiului. Totodată, a fost demonstrată platforma Calian ResponseReady, pe care se va desfășura exercițiul, și s-a realizat un dry run al scenariului, oferind ocazia de a observa în timp real fluxul și structura desfășurării.
Evenimentul a contribuit în mod direct la creșterea nivelului de pregătire și armonizare a echipelor, întărind capacitatea de răspuns și colaborare între instituțiile naționale participante.
Workshopul a reprezentat un pas concret în direcția consolidării capacității de reacție în cazul unei urgențe nucleare, subliniind importanța formării și cooperării atât la nivel național, cât și internațional, în perspectiva exercițiului CONVEX-3 (2025).







